SUDANUL de SUD

MISIUNEA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE SUDANUL DE SUD (UNMISS)                                

Este o misiune de menținere a păcii, desfășurată sub egida Națiunilor Unite, ce a fost inițiată prin Rezoluția Consiliului de Securitate nr. 1996 din 8 iulie 2011.

Principalele obiective ale misiunii sunt :

  • asigurarea de sprijin pentru procesul de pace și pentru consolidarea pe termen lung a statului de drept și a dezvoltării economice;
  • sprijinirea procesului electoral;
  • asigurarea de suport pentru autoritățile statului în vederea prevenirii conflictelor;
  • protecția civililor;
  • monitorizarea situației umanitare din Sudanul de Sud și asigurarea respectării drepturilor omului;
  • acordarea de sprijin Guvernului pentru dezvoltarea capacității de asigurare a securității, de respectare a statului de drept și de consolidare a sectorului de justiție;
  • dezvoltarea, în parteneriat cu autoritățile locale, de proiecte și strategii sustenhabile privind dezarmarea, demobilizarea și reintegrarea socială a foștilor combatanți;
  • facilitarea creării unui mediu sigur și stabil pentru copii afectați de conflictul armat.

 

Jandarmeria Română a participat la misiunea din Sudanul de Sud începând cu anul 2016.

Jandarmeria Română participă în cadrul misiunii cu efective începând cu anul 2016.