CONTRIBUTIA CORPULUI JANDARMERIEI ROMÂNE LA MAREA UNIRE

Idealul suprem al întregii naţiuni istoriceşte constituită, Marea Unire a reprezentat înfăptuirea istorică de necontestat a tuturor forţelor societăţii româneşti, indiferent de opinia politică, starea socială şi orientarea religioasă. Emanaţii ale naţiunii române în întregul ei, hotărârile de unire din 1918 s-au ridicat în faţa celor aşa-zise „drepturi istorice” pe care şi-au întemeiat marile imperii vecine dominaţia asupra unor teritorii româneşti, de-a lungul mai multor secole, dominaţie instituită prin forţa armelor. Hotărârile au fixat, în linii generale, frontierele României – stat unitar naţional conform marilor criterii naţionale[1].

   Anunţând popoarelor lumii voinţa şi hotărârea sa, naţiunea română declara prin manifest că ea ,din ceasul acesta, oricum ar decide puterile lumii, este hotărâtă  pieirii mai bine decât a suferi mai departe sclavia şi atârnarea…. În vederea realizării acestui deziderat, în încheierea manifestului se cerea sprijinul întregii populaţii române din Transilvania, care spera şi aştepta ca în năzuinţele ei pentru libertate o va ajuta întreg neamul românesc, cu care una vom fi de aici înainte în veci…    Manifestul, opera lui Vasile Goldiş, a fost pus în undă prin intermediul staţiei de telegrafie din Praga, fiind difuzat în lumea întreagă.

   Marea Adunare Naţională, simbol al afirmării hotărâtoare a poporului de a-şi conduce singur soarta, a fost convocată pentru ziua de 1 Decembrie 1918. Militanţii români pentru unirea Transilvaniei cu România aveau o largă concepţie democratică despre unire, nu prin înlocuirea unui jug cu altul, ci prin asigurarea condiţiilor prielnice de dezvoltare a românilor, cât şi a naţionalităţilor conlocuitoare. Acest deziderat îl vedeau realizându-se nu prin forţă, ci în mod profund democratic, prin afirmarea deschisă a voinţei întregului popor.

   În condiţiile extrem de grele şi complexe în care se afla ţara noastră la sfârşitul Primului Război Mondial, când haosul şi anarhia au atins cote maxime periclitând stabilitatea socială şi siguranţa statului, Jandarmeriei Române i-au fost încredinţate noi şi dificile misiuni, pentru apărarea şi consolidarea Marii Uniri pe care le-a îndeplinit cu abnegaţie şi multe sacrificii.

   Alături de structurile de apărare naţională, Jandarmeria Română a avut o contribuţie notabilă la făurirea şi apărarea Marii Uniri, reconfirmând astfel, caracterul naţional al acestei instituţii, precum şi subordonarea ei comandamentelor statului şi naţiunii.

   Cadrul politic, teritorial, economic, demografic şi cultural-ştiinţific al ţării, a determinat o reală schimbare pozitivă în concepţia, organizarea, pregătirea şi instruirea Jandarmeriei Române.                

   Sunt de reţinut mutaţiile ce s-au produs pe linia dezvoltării structurilor la dimensiunile ţării întregite între hotarele sale fireşti.

   Întrucât timpul nu permitea dezbaterea în Camera Deputaţilor şi în Senat a unei noi legi, la 19 mai 1918, la Iaşi, a fost emis un decret, sub rezerva ratificării lui ulterioare de către corpurile legiuitoare, prin care se modificau un număr de 23 de articole din Legea pentru organizarea Jandarmeriei Române[2]. La 27 mai 1918, prin Înalt Decret, generalul Ludovic Mircescu a fost numit inspector general al Jandarmeriei.

   Prin Decretul-regal nr. 1198 din 1 iunie 1918, ale cărui prevederi au putut fi aplicate numai după retragerea trupelor Puterilor Centrale, s-a modificat Legea de organizare a Jandarmeriei Rurale. Pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi în scopul de a veghea la executarea legilor în comunele rurale, s-a înfiinţat Corpul Jandarmeriei organizat pe trei brigăzi de jandarmi.             

   Conform noii legi au fost înfiinţate:

a.  Bg. I J. Buc. cu: - R. 1 J. Craiova (B1 J. Craiova cu Cp.J.  Mehedinţi, Dolj, Gorj şi B.2 J. Slatina cu Cp.J. Vâlcea, Romanaţi, Olt, Argeş) şi R. 2 J. Buc. (B1 J. Buc. cu Cp.J.  Teleorman, Vlaşca, Muscel, Ilfov şi B.2 J. Ploieşti  cu Cp.J. Dîmboviţa, Prahova, Ialomiţa).

b.  Bg. II J. Iaşi cu: - R. 3 J. Galaţi (B.1 J. Buzău cu Cp.J.  Buzău, Rm.Sărat, Brăila, Putna şi B.2 J. Bârlad cu Cp.J. Tutova, Covurlui, Tecuci, Fălciu) şi R. 4 J. Iaşi (B.1 J. Roman cu Cp.J.  Roman , Neamţ, Bacău, Suceava şi B.2 J. Iaşi  cu Cp.J. Dorohoi, Botoşani, Vaslui, Iaşi).

c.  Bg. III J. Chişinău cu: - R. 5 J. Cetatea Albă (B.1 J. Ismail cu Cp.J Cetatea Albă, Ismail, pl. Delta Dunării şi B.2 J. Bender cu Cp.J. Bender, Cahul,) şi R. 6 J. Chişinău (B.1 J. Orhei cu Cp.J.  Orhei, Chişinău şi B.2 J. Bălţi  cu Cp.J. Soroca şi Bălţi)[3].La 1 decembrie 1918, se înfiinţează Serviciul Jandarmeriei în Dobrogea, prin constituirea unui batalion de jandarmi (cu reşedinţa la Constanţa), din Companiile de Jandarmi Constanţa, Tulcea, Durostor şi Caliacra.

Numărul jandarmilor încadraţi în cele trei brigăzi era de 19.215, dintre care 315 ofiţeri, 4.000 subofiţeri şi 14.900 sergenţi, caporali şi soldaţi în termen[4]. Jandarmii dintr-un judeţ alcătuiau o companie comandată de un căpitan, formată din două sau mai multe plutoane. Cea mai mică subunitate era postul de jandarmi, condus de un subofiţer, şef de post, ajutat de unul sau mai mulţi jandarmi în termen.                   

Prin Înaltul Decret nr. 31 din 28 octombrie 1918 se ordonă mobilizarea parţială a armatei, Jandarmeria contribuind la realizarea acesteia prin organizarea unor noi servicii pretorale şi a măsurilor pentru menţinerea ordinii şi liniştii în ţară, Armata română reluând lupta pentru eliberarea întregului teritoriu naţional. Odată cu aceasta, situaţia jandarmilor din Oltenia şi Muntenia, aflate încă sub ocupaţie, devine tragică. Trupele austro-ungare trec la arestarea, dezarmarea şi internarea jandarmilor în lagăre. O parte au reuşit să se ascundă sau să fugă. Împotriva jandarmilor s-a abătut toată ura şi duşmănia acestor trupe de ocupaţie surprinse de hotărârea României de a reîncepe lupta pentru eliberarea fraţilor noştri aflaţi sub ocupaţie austro-ungară, corpul de jandarmi având de suferit mari pagube umane şi materiale.

Începerea retragerii trupelor duşmane, s-a soldat de asemenea, cu mari pagube, acestea dedându-se la jafuri, devastări, furturi din propriile depozite. Dezordinea fiind aşa de mare, comandamentul trupelor de ocupaţie a trebuit să facă apel la Jandarmeria Română ca să intervină pentru restabilirea ordinii publice. De remarcat este că şi o parte din populaţia locală a manifestat aceeaşi tendinţă, ceea ce a determinat Jandarmeria să ia masuri severe pentru restabilirea ordinii.

   Odată cu decretarea noii mobilizări, Jandarmeria repartizează pe lângă armatele de operaţii, 75 subofiţeri, 107 sergenţi, 137 caporali şi 101 soldaţi. În total, 420 oameni. De asemenea, organizează noi servicii pretorale[5].

În data de 11 noiembrie 1918, ziua semnării armistiţiului de către Germania, practic ziua încheierii primei conflagraţii mondiale, a avut loc în capitala României o mare manifestaţie. Sub îndrumarea jandarmilor, cetăţenii bucureşteni au ieşit în stradă pentru a sărbători terminarea primului război mondial. Poliţiştii germani au deschis focul, ucigând 21 de bucureşteni, îndeosebi tineri, iar alţii au fost răniţi[6].

La 12 noiembrie 1918, Jandarmeria Română asigură marea manifestaţie a populaţiei bucureştene când trupele cotropitoare sunt nevoite să părăsească Bucureştiul şi primirea cu flori a trupelor aliate conduse de generalul Henri Berthelot, care trecuse Dunărea venind în sprijinul armatei Române.

Jandarmii s-au confruntat şi cu încercările militarilor germani de a distruge podurile, şoselele şi căile ferate, locomotivele şi vagoanele, fabricile şi uzinele, de a scufunda şlepurile încărcate cu cereale, de a incendia imobilele, depozitele de alimente şi echipament care nu mai puteau fi transportate în Germania.

Prevederile Legii pentru organizarea Jandarmeriei Rurale din 1 iunie 1918 au fost puse în aplicare prin Decretul-lege nr. 327 din 5 noiembrie 1918. O modificare deosebit de importantă în cuprinsul legii se regăsea chiar în articolul 1 care prevedea ca Jandarmeria să: „vegheze în comunele rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii, la executarea legilor. O supraveghere activă, neîntreruptă şi o acţiune preventivă şi represivă, constituie principalele ei îndatoriri”[7]. Rezultă clar din prevederile acestui articol că Jandarmeriei i se acordase dreptul de a folosi forţa pentru a reprima orice încercare de tulburare a ordinii publice. În baza acestui articol şi a altor prevederi legale la 14 noiembrie 1918, generalul Henri Berthelot a cerut prefecţilor, procurorilor, ofiţerilor de jandarmi şi primarilor români, să ia măsuri energice pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice în teritoriul eliberat.

Intervenţiile forţelor armate şi ale celor de jandarmi au fost apreciate prin mesaje şi telegrame adresate de populaţia majoritar românească, dar şi de minorităţi, precum germanii şi evreii, care au recunoscut în acţiunea energică a statului român şansa pentru revenirea la normalitate.

După realizarea Marii Unirii din 1918, se întreprind măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei şi pe teritoriul Transilvaniei.

În conformitate cu hotărârile Adunării Naţionale de la Alba Iulia a fost constituit Sfatul Naţiunii Române, format din 150 de membrii, care a funcţionat până la unirea definitivă, ca parlament provizoriu al Transilvaniei. Organul executiv al acestuia a fost desemnat Consiliul Dirigent, cu sediul la Sibiu, avându-l ca preşedinte pe Iuliu Maniu. Ca şef al armatei şi al siguranţei publice a fost numit Ştefan Ciceo Pop, care a început imediat activitatea de organizare a Jandarmeriei, la sate, în Transilvania. La 30 decembrie 1918, Consiliul Dirigent a lansat un apel populaţiei pentru înrolarea în unităţile de jandarmi. Consiliul şi-a constituit ministere şi resorturi speciale în vederea asigurării ordinii şi siguranţei publice. Ministru de Interne a fost numit Iuliu Maniu, iar Ştefan Ciceo Pop, ministru de Război şi Siguranţă.

   În urma „Apelului Consiliul Dirigent pentru intrarea în serviciul Jandarmeriei”[8] şi în baza legii pentru organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei, în anul 1919, pe întreg teritoriul Transilvaniei iau fiinţă, după aceleaşi principii, structurile organizatorice ale Jandarmeriei, în conformitate cu organizarea administrativă a teritoriului.

   Acţiunea de organizare a jandarmeriei în provinciile realipite în 1918 a fost continuată.      Noile structuri constituite ale Jandarmeriei, au primit misiuni în principal de: asigurare şi apărare a ordinii interne; prevenirea, descoperirea şi anihilarea actelor teroriste puse la cale împotriva militarilor români, fruntaşilor mişcării naţionale şi a reprezentanţilor noii administraţii româneşti instalate în noile provincii; contracararea acţiunilor spionajului economic şi mai ales, anihilarea propagandei antiromâneşti şi de subminare a siguranţei statului român.

Faptele expuse succint reliefează contribuţia militarilor jandarmi la toate etapele făuririi României Mari, precum şi la apărarea acesteia.

Jandarmeria Română s-a afirmat prin contribuţii notabile atât în Războiul reîntregirii naţionale, cât şi în îndeplinirea misiunilor primite pentru apărarea Marii Uniri, ca autentică componentă a sistemului militar de apărare naţională

Actul unirii Transilvaniei cu România pecetluit la Alba-Iulia, a avut un puternic ecou atât în ţară cât şi în străinătate. Aşadar moştenirea scumpă pe care am primit-o de la înaintaşii noştri ne obligă la a valorifica la maxim conştiinţa unităţii noastre şi de a lupta pentru păstrarea ei peste veacurile ce vor veni.

Astăzi prezenţa activă a jandarmilor în viaţa comunităţilor locale, prin acţiunile desfăşurate cotidian, constituie principalul reper al statutului Jandarmeriei de forţă sigură, credibilă, stabilă şi eficientă a statului român. Profesionalismul şi principialitatea, dovedite de jandarmi pe timpul misiunilor zilnice de combatere a faptelor antisociale ori pentru asigurarea şi restabilirea ordinii publice, în misiunile de pază şi protecţie instituţională sau pe timpul participării la limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă, constituie elementele care au conturat imaginea unei instituţii model în cadrul forţelor de ordine şi siguranţă publică.   

            (Colectiv de autori - Istoria Jandarmeriei Române, editura BREN, Bucureşti, 2004;

Colectiv de autori JANDARMERIA ROMÂNĂ - 20 de ani în contemporaneitate, editura M.A.I., Bucureşti 2010)