9 MAI, TRIDIMENSIUNE A ISTORIEI

 Ziua Independenţei României, sfârşitul celui de al II-lea război mondial şi Ziua Europei.

ZIUA INDEPENDENŢEI ROMÂNIEI

            După constituirea statului naţional modern român se punea problema câştigării independenţei faţă de Imperiul Otoman, România dorea să se afirme liber pe arena europeană şi să rupă ultimele legături pe care le mai avea faţă de otomani şi care o stanjeneau în dezvoltarea ei normală. Declansarea “crizei orientale” a determinat intensificarea acţiunilor în vederea proclamarii independentei de stat.

            A fost decretată mobilizarea armatei, în condiţiile în care era iminentă începerea unui razboi ruso-otoman. La 4/16 aprilie 1876, ruşii acceptaseră să semneze convenţia prin care era reglementată trecerea armatelor lor pe teritoriul Romaniei.

            Declanşarea razboiului ruso-turc, la data de 12/24 aprilie 1877, şi trecerea armatelor ruse peste teritoriul românesc în drumul lor spre frontul din Balcani, apoi schimburile de focuri la Dunare, între armatele română şi otomană, au antrenat, practic, România în acest conflict. Parlamentul a votat, la data de 29-30 aprilie/1l-l2 mai 1877, o moţiune care proclama starea de război între Romania şi Turcia.

            Interpelat, la data de 9/21 mai 1877, de deputatul Nicolae Fleva, în legatura cu proclamarea independentei, ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu a rostit celebrul discurs în care a exclamat “suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare”.

În acea zi, Adunarea Deputatilor şi Senatul s-au întrunit în sesiune extraordinară şi au proclamat independenţa de stat a Romaniei. Declaraţia de independenţă a ţării a fost semnată de principele Carol I la data de 10 mai 1877. Ea va fi consfiinţită pe câmpurile de luptă din Bulgaria în anii 1877-1878.

            Evoluţia sistemului naţional de apărare, în perioada 1866-1877, s-a caracterizat printr-o succesiune de transformări prevăzute de o serie de acte normative apărute în anii 1868, 1872, 1874 şi 1877, care au urmărit modernizarea şi pregătirea armatei române, obiectiv confirmat prin strălucitele fapte de arme din Războiul de Inde­pendenţă din 1877-1878.

În ceea ce priveşte subordonarea, structura şi misiunile Jandarmeriei, acestea nu au fost modificate substanţial de noul cadru normativ. Legea privind organizarea puterii armate, adoptată în 1868, a menţinut prevederile referitoare la faptul că Jandarmeria făcea parte din armata permanentă, fiind compusă din escadroane călare şi companii pedestre. 

Conform statutului, organizării şi pregătirii, Jandarmeria a participat la Războiul de Independenţă, asigurând poliţia armatei sau participând la acţiuni de luptă, împreună cu unităţile militare  sau independent.

Din efectivul total de 798 jandarmi, au participat la acţiunile de luptă din sudul Dunării 16 ofiţeri şi 525 trupă[1]. Jandarmeria a mobilizat pentru război două escadroane de jandarmi călări şi două companii pentru zona interioară, iar alte trei escadroane s-au constituit ca unităţi de luptă în cadrul Diviziei a 3-a a armatei operative, distingându-se prin fapte de vitejie. Au fost numiţi pretori la Marele Cartier General, pe lângă fiecare divizie şi la unităţile de călăraşi, iar Escadronul de jandarmi Iaşi a făcut parte din rezerva Marelui Cartier, asigurându-i paza şi apărarea. Din escadronul de jandarmi călări Bucureşti a fost constituit un detaşament de 50 de jandarmi călări, care a primit misiunea de a asigura, pe toată durata războiului, paza principelui Carol I, comandantul suprem al Armatei Române[2]. Pentru executarea serviciului de garnizoană şi paza frontierei au fost destinate subunităţi de jandarmi, pompieri şi gărzile orăşeneşti.

Pentru faptele de arme din timpul războiului, numeroşi jandarmi au fost decoraţi, la 5 octombrie 1878 cu 110 medalii „Apărătorii Independenţei”, 12 medalii comemorative ruseşti şi 110 medalii „Crucea Trecerii Dunării”.

Participarea la Războiul pentru Independenţă a evidenţiat o serie de concluzii şi învăţăminte în ceea ce priveşte locul şi rolul Jandarmeriei în cadrul sistemului militar românesc, deter­minând o serie de măsuri menite să ducă la creşterea impor­tanţei armei. A rezultat necesitatea unor schimbări în organizarea, instruirea şi dotarea structurilor de jandarmi şi a modificării normelor regu­lamentare privind folosirea acesteia la campanie şi modul de cooperare cu elemente componente ale sistemului militar românesc.

ZIUA EUROPEI

            La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi.
            La Paris, în acea zi, pe fundalul ameninţării izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene. 

            Ceea ce ministrul francez a propus a fost crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.

            Prin urmare, totul a început în acea zi. Iată de ce liderii U.E., întruniţi în cadrul summitului de la Milano, în 1985, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.

            Fiecare ţară care alege în mod democratic să adere la Uniunea Europeană îşi însuşeşte valorile sale fundamentale de pace şi solidaritate.  Aceste valori prind contur prin dezvoltarea economică şi socială care ţine cont, în acelaşi timp, de dimensiunile de mediu şi regională, garanţii ale unui nivel de viaţă decent pentru toţi cetăţenii.

            În timp ce Europa ca atare exista de secole, elementele care o uneau, în absenţa regulilor şi instituţiilor, nu au fost suficiente în trecut pentru a preveni tragediile cele mai îngrozitoare.
            Integrarea Europei nu va avea loc nici într-o zi, nici în câteva decenii. Există încă numeroase deficienţe şi imperfecţiuni evidente. Proiectul început în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial este încă nou. În trecut, eforturile făcute în direcţia unificării Europei se bazau pe dominarea unui grup de către altul. Aceste încercări nu puteau continua, pentru că cei învinşi nu doreau decât un singur lucru: redobândirea libertăţii.

            În prezent, ambiţiile sunt complet diferite: construirea unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor naţiunilor care intră în alcătuirea sa. Doar astfel Europa poate deveni stăpână pe destinul său şi poate juca un rol pozitiv în lume.

            În prezent, ziua de 9 mai a devenit un simbol european (Ziua Europei) care, alături de drapel, imn, motto şi moneda unică (euro), identifică entitatea politică a Uniunii Europene.

            Steagul, cu cele 12 stele, asezate în cerc, pe un fond albastru, înseamnă unitatea şi identitatea popoarelor Europei. Cercul reprezintă solidaritatea şi armonia, iar stelele,în numar de 12, reprezintă perfecţiunea.

Istoria steagului începe în 1955. Întâi, el a fost folosit de Consiliul Europei, organizaţie internaţională apărătoare a drepturilor omului şi valorilor culturale europene. În anul 1985, statele membre U.E. l-au adoptat ca steag al Comunităţilor Europene (CEE), începand cu 1986 el este utilizat de către toate institutiile Uniunii Europene.

            Consiliul Europei a fost cel care a decis, în 1972, ca “Oda bucuriei” (ultima parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) să devină imnul său, iar în 1985, Statele Membre UE l-au adoptat ca imn oficial al Uniunii Europene. Alegerea subliniază aspiraţia spre valorile comune, unitatea în diversitate şi idealurile de libertate, pace şi solidaritate, care stau la baza Uniunii Europene
            "Unită în diversitate" este deviza Uniunii Europene. A fost folosită pentru prima dată în 2000 (cu aproximaţie) şi a fost pentru prima dată mentionată oficial în Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, încheiat în 2004. Semnificaţia devizei este că, prin Uniunea Europeană, europenii îşi unesc eforturile pentru a lucra împreuna pentru menţinerea păcii şi pentru prosperitate.

            La originea conceptului de moneda unică - euro se află tratatele care stau la baza Uniunii Europene. Tratatul de la Roma (1957) declară că piaţa comună este unul dintre obiectivele Comunităţii Europene ce va contribui la o “uniune mai stransă între popoarele Europei”. Tratatul Uniunii Europene (1992 - Maastricht) introduce Uniunea Economică şi Monetară şi pune bazele monedei unice, iar în decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unică să poarte numele de “euro”. Începand cu 1 ianuarie 2002, Euro a intrat propriu-zis in circulatie, moment în care, doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o, ulterior li s-a alaturat Grecia.

            Euro a devenit un simbol al Uniunii Europene. Reprezentarea grafica a monedei unice a fost inspirata de litera grecească epsilon, ea trebuind să facă legatura atât cu leagănul civilizaţiei şi democraţiei europene, cât şi cu prima litera din cuvantul “Europa”. Cele două linii paralele din simbolul grafic sunt indicatorul stabilităţii euro.

            Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană.

            Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985. Lua, astfel, sfârşit o lungă istorie de confruntări sângeroase şi se inaugura o nouă etapă în evoluţia continentului nostru, bazată nu pe forţă şi violenţă, ci pe cooperare economică şi armonizare legislativă. Dând curs apelului lui Robert Schuman, şase ţări - Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda - au semnat, la 18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris privind prima dintre comunităţile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Ulterior, cele şase state au decis să edifice o comunitate economică, bazată pe libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor şi, în 1957, prin Tratatul de la Roma, au înfiinţat Comunitatea economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi.